Jucător la naţională: Datorie, Onoare, Performanţă

La academie am avut invitați din lumea NBA, antrenori sau specialiști în administrație și organizare. În cadrul vizitei s-au discutat probleme de actualitate.

O problemă foarte dificilă este reprezentată de jucătorii de mare valoare care nu joacă în țara de origine, ci au contracte cu echipe din țările cu baschet bine retribuit, cu un program foarte încărcat de jocurile din campionatul național și-n diferitele competiții europene. În trecut se dezbătea problema jucătorilor din NBA, dacă ei să participe la Olimpiadă.

Problemele jucătorilor cu contracte serioase erau că nu puteau să riște să joace în echipele naționale fără un contract de sănătate și profesionist care trebuia să le asigure un venit în caz de accidentare. Aceste asigurări se ridicau la sume serioase pentru jucătorii profesioniști cu venituri considerabile, dar în special pentru cei din NBA pentru care apariția la Olimpiadă era o chestiune de prestigiu.

Primii care au găsit o soluție elegantă au fost americanii. Persoane sus-puse, lideri politici, s-au adresat conducerii NBA și jucătorii au participat la Olimpiadă.

În Europa, însă, lucrurile nu sunt rezolvate nici până acum. Baschetbaliștii americani care joacă în Europa pleacă acasă la sfârșitul campionatului național și au concediu. Pe jucătorii din țara respectivă îi așteaptă calificări, semifinale și finale în diferite competiții ale echipelor naționale. În total, se acumulează 30 jocuri în campionatul național, 20 în cupele europene plus încă 10 meciuri de verificare, deci 50-60 pe sezon. După aceea începe pregătirea pentru națională.

Această problemă trebuie să fie rezolvată constructiv și proportional, asigurând siguranța profesională și materială a jucătorilor participanți la echipele naționale.

Meseria de baschetbalist profesionist nu apare pe listele de profesie și nu este recunoscută de forurile sociale, astfel că pensia și asigurarea de sănătate, drepturi specifice fiecărei profesii din partea statului, nu sunt acordate și jucătorilor de baschet (baschetul nu e un sport profesionist).

Această situație preocupă masa de jucători și există tratative pentru a fi recunoscută meseria, în urma cărora baschetul ar putea să intre în rândurile profesiilor recunoscute de administrația guvernamentală. De exemplu dacă un zidar cade de pe schelă, este recunoscut ca accident de muncă și ca atare are o serie de drepturi asigurate de administrația statală. Această nedreptate trebuie remediată, motiv pentru care sunt și tratative. Problema este că opinia publică trebuie să fie destul de matură încât să înțeleagă această evolutie socială nerelevantă pentru birocrația administrației statale.

Și pentru această meserie a fost nevoie de termeni legali și reprezentativi care să reprezinte și să exprime caracterul profesie (sper să observați și să vă obișnuiți cu faptul că jucător profesionist ESTE O MESERIE CU DREPTURI ȘI OBLIGAȚII). A venit timpul, s-au realizat condițiile ca această meserie să intre legal în opinia publicului și a administrației statale. A apărut terminologia tehnică și lingvistică oficială și juridică care să corespundă acestei apariții. Toate acestea sunt rezultatul activității naționale și globale care se bucură de o popularitate excepțională și este prezentă cu onoare în toate formele de prezentare, în presa electronică și scrisă, care reușește să mobilizeze milioane de spectatori.

Problema dificilă este în activitatea ECHIPELOR NAȚIONALE: Seniori, Tineret, Juniori, Cadeți (U22, U18, U16) fete și băieți.

Aceste echipe activează fără asigurări de sănătate și profesionale (Asigurarea profesională asigură venituri în caz de accident care nu va permite continuarea carierei. Se face o socoteală aproximativă de venituri în funcție de vârstă și de valoare de către o comisie care hotărăște despăgubirile care le va primi respectivul).

Această asigurare dă jucătorului liniștea profesională să meargă la națională eliberat de probleme de existență pentru el și familia sa.

În noua terminologie, conceptul de asigurare de sănătate și profesie se numește SIGURANȚĂ  SOCIALĂ.

Trebuie înțeles că pentru un jucător care participă în cupele europene jocurile în națională reprezintă încă o muncă, încă o sarcină care trebuie răsplătită, doar suntem în lumea profesională. Ce inginer va îndeplini o muncă suplimentară pentru oricine fără o recompense materială pe masură?

Dragi colegi, trebuie să punem lucrurile la vedere, să le spunem pe nume și să nu folosim un limbaj de lemn. Așa vom reuși să administrăm sub acoperirea umblelei după noul statut activitatea naționalei. Pentru toate profesiile există o comisie de stat care hotărăște gradul de invaliditate dupa accident și suma care o va primi cel afectat, în funcție de gravitatea accidentului.

ECHIPELE  NATIONALE U22, U18, U16 FĂRĂ STATUT (SAU STATUS?)

Un lucru bizar se petrece cu speranțele baschetului. Antrenorii care pregătesc aceste echipe sunt plătiți cu ziua. Dacă au cantonament de 10 zile primesc o sumă derizorie pentru 10 zile (suma este mai mică decât a unui inginer începător). Măi oameni buni, doriți ca pregătirea viitorului și a obiectivelor de performanță să fie antrenați de tehnicieni care nu primesc salariul corespunzator, care nu onorează meseria? La această sarcină de importanță capitală trebuie mobilizați cei mai buni specialiști și salarizați după prețul  pieței + supliment pentru importanța acestei misiuni.

Acești antrenori trebuie să aibă liniștea și autoritatea necesară pentru a urmări activitatea acestor talente pe tot parcursul anului.

Pentru U16 a apărut o nouă problemă: unii jucători fac parte din ACADEMIA DIN SPANIA, iar cantonamentul de pregătire și competițiile cu naționala sunt câteodată în acelați timp cu activitatea academiei. Tânărul nu poate să nu se prezinte la antrenamentele academiei (deoarece are contract) și teama de a se accidenta și de a pierde antrenamentele la academie. Se va ocupa cineva de această problemă?

Am fost în România cand s-au disputat jocurile cu Israelul și atunci s-a ridicat această problemă.

Acești jucători nu au asigurare de sănătate și profesională.

Ce părinte și-ar dori ca fiul lui să renunțe la ACADEMIE și să aibă riscul de o accidentare care poate să sfârșească evoluția copilului său?

SOLUȚII

1) Crearea unui fond de susținere a acestor copii care să asigure asistența socială și medicală la cel mai ridicat nivel.

2) Bursă de susținere și pregătire școlară pentru fiecare jucător.

3) Deschiderea unui cont în care în funcție de activitate și timp să se depună sume care vor putea fi folosite numai la nevoi speciale. Aceste condiții vor ridica statutul de jucător în națională. Toți acești jucători au contract, obligații și drepturi.

4) Pentru U22 trebuie rezolvată problema acelor jucători cu contract cu echipe din străinătate. Pregătirea la națională este în același timp cu pregătirea echipei DE CLUB. Atunci când se întoarce la echipa de club, nefiind la pregătiri, jucărorul își periclitează locul în echipa. Era pe locul 7 acum este pe locul 9.

5) Formarea unei comisii compusă din reprezentanții părinților, federației, oameni de știință, medici psihologi, economiști, reprezentanții ministerului EDUCAȚIEI și SPORTULUI care vor centraliza și vor analiza complexul procesului de pregătire a echipelor naționale U16, U18 și U20, dar și a copiilor cu vârste cuprinse între 14-16 ani. De asemenea, înființarea ACADEMIEI care să preia pregătirea anumitor jucători de aceste varste. Sugestiile prezentate vor fi discutate cu federațiile respective.

6) Acești jucători sunt în cantonamente și competiții și nu sunt prezenți la cursurile școlare, creând grave probleme ca elevi. Trebuie să se rezolve această problemă la nivel statal ca acești elevi, componenți ai echipelor naționale, să aibă un regim adecvat de învățământ, nu ca relație de simpatie și nu din toleranță. Acești tineri au toate drepturile ca elevi și să nu se zâmbească pentru că au primit diplomă că joacă baschet. (Gata cu combinele) – Vrem ca sportul reprezentativ să se urce pe masă în mândria întregului  public.

Vreau să închei aceste rânduri cu un caz care poate ne învață ceva:

Un tânăr antrenor cu perspective antrena naționala U16. În acel sezon semnează un contract cu o echipă din prima categorie, cu un salariu remarcabil. La antrenamentele cu U16 alunecă și-și fracturează piciorul, fiind nevoit să treacă printr-o operație. Astfel, nu poate să se prezinte la noul job și este nevoit să renunțe, deci să piardă progres în cariera și o sumă considerabilă de bani. Agentul lui dă în judecată federația. Tânărul antrenor nu avea nici un fel de asigurare. Antrenorul nostru câștigă procesul, primește costul tratamentului și despăgubiri profesionale.

Colegi, poate învățăm ceva.

Baftă în munca noastră!

P.S.: 10% din salariile jucătorilor străini investiți în proiectul viitorului va fi cea mai rodnica investiție.

Agentul – Un factor important în succesul rentabil

În lumea de business a baschetului, în ultima vreme şi prin cafenelele în care se vorbește despre baschet, a apărut triunghiul de aur, atât pentru jucători, cât și pentru antrenori. Acest triunghi reprezintă un indiciu de informare:

TRIUNGHIUL JUCĂTORILOR

  1. A. Personalitate + talent
  2. B. Condiții + mediu prielnic
  3. C. Sprijin familiar + antrenor + agent

TRIUNGHIUL ANTRENORILOR

  1. A. Inteligență adecvată aplicativă + personalitate dominantă
  2. B. Spirit social intermediar care simte și descoperă jucătorii + fire optimista + judecată dreaptă (nu în zig zag)
  3. C. Experiență și studiu în toate  scările tehnice și tactice + caracter puternic, capabil să ia hotărâri clare și prompte în condiții de tensiune, nu ranchinos

Aceste triunghiuri sunt primii pași de informare și de orientare în cunoașterea acestor personaje. Distrați-vă și alegeți un antrenor, după care încercați să bifați după triunghi punctele comune realizând personajul antrenorului. Acum sunteți proprietarul echipei. După această aplicație, îl angajați?

Vom încercă să cunoaștem împreună această lume fantastică a AGENȚILOR, a șefilor, a chibiților, a tranzacțiilor și a legilor de transfer care nu favorizează tinerii jucători, cum tu ca părinte sau echipă mică vă veți descurca în această mlaștina de interese. Branșa agenților este deosebit de importantă în dezvoltarea pieței globale a baschetului și retribuirea corectă dupa bursa pieței a jucătorilor și a antrenorilor, dând frâu liber tranzacțiilor și progresului celor care muncesc în această meserie. După valoare profesională și nu ca manevrare și smecheria activiștilor (șefilor) sau a regulamentelor neproporționale ale unor federații, în această dispută trebuie să câștige oamenii de pe teren. În discuția noastră nu au ce cauta micii pungași care se dau drept agenți reușind în oarecare masură să strice monitorul acestei branșe utile.

O problemă fundamentală în dezvoltarea jucătorilor este găsirea echipei care va asigura o pregătire psihică, fizică și tehnică specifică pentru tânărul jucător în perioada 17-22 ani. Diferite regulamente ale federțiilor blochează alegerea echipei potrivite și tânărul este obligat să joace acolo unde clubul hotărăște, astfel de obicei tânărul jucător nu ajunge la formația potrivită. Dacă acest tânăr talentat avea un AGENT profesionist din timp, avea contract care îi permitea să se ducă la echipa potrivită, cu un antrenor care se pricepe la această perioadă de maturizare a jucătorilor, într-un mediu în care e susținut, la colegi de echipă pozitivi, la conducere susținătoare bazată pe principii educative. Câți jucători sunt pe postul lui în viitoarea echipă? Ce contract va încheia pe această perioadă? TOATE ACESTEA SUNT STUDIATE ȘI PARȚIAL ÎNCHEIATE CU JUCĂTORUL, CU PĂRINȚII ȘI CU CLUBUL RELEVANT.

Toate acestea nu sunt VISE, aceasta este realitatea. Un tânăr cu potențial reprezintă pentru agent un profit remarcabil călăuzind-l pe parcursul carierei. Este o investiție înfloritoare pentru ambele părți.

De curând la noi am avut norocul să cunosc unul din cei mai mari agenți din NY (am scris despre el în articolul “VIZITA IN ȚARA ILUZIILOR”)

Am fost în biroul lui. Este organizat ca un stat major. Are secție de tinere talente din SUA și de pe tot GLOBUL pentru fiecare jucător, bază de date curentă, statistici, comportare, părerea profesională a antrenorului și a agentului local, corespondența cu parinții, cu antrenorii și câteodată cu profesorii. Șeful secției este avocat. Din cele auzite, este o secție rentabilă, dar în special cu posibiltatea de a recolta viitoare talente, de a păstra legatura și a susține moral și, dacă este cazul, financiar (bursă școlară sau preparatori la materiile mai dificile).

Secția pentru relații cu NBA păstrează secret discuţiile privind jucătorii și tranzacțiile. Nu sunt dispuși să vorbească. Secția pentru cam toate țările cu baschet au agenții locale care fac legătura cu biroul central. Au jucători americani și de peste tot din lumea baschetului.

Biroul este foarte mândru de situația financiară, de procesele câștigate în favoarea jucătorilor și a antrenorilor pe care îi reprezintă. Dar în special de monitorizare, de felul onorabil și amical cu clientele.

Ar fi păcat să nu amintesc că un număr mare de antrenori au fost dați afară în condiții umilitoare în acest sezon. Dacă aveau agent, lucrurile se petreceau altfel. SPER SĂ ÎNVĂȚĂM.

3 CAZURI FĂRĂ ASISTENȚA  AGENTULUI

CAZUL NR.1: IZVORUL VIITORULUI

Am fost invitat la clinica de la Izvorul Mureșului, unde au participat 130 de tineri antrenori și 40 de jucători junior, echipa de demonstrație.

Locul și condițiile au fost excepționale, atmosfera-prietenoasă și prielnică la învățătură, am avut ocazia să revad prieteni și confrați de meserie.

Echipa de juniori demonstranți avea jucători foarte talentați, în special 3 din Iași. Tinerii antrenori erau într-un număr considerabil, cu potențial și calități să ajungă antrenori valoroși.

Public articolul IZVORUL VIITORULUI, vă rog cine citește articolul scris de renumitul ziarist Biță Stănculescu să scrie și să povestească ce face și ce-a realizat.

La sfârșitul CLINICII am stat de vorba cu cațiva jucători și le-am spus să discute cu familia că poate vor putea să plece la o școală în SUA. Când m-am întors la București mi s-a comunicat că noi nu ne vindem țara. Tinerii antrenori poate puteau să progreseze dacă erau îndrumați.

Destinul profesional al acestor oameni arăta altfel, UN AGENT PUTEA SĂ ORIENTEZE MAI BINE VIAȚA LOR.

Ziaristul Biță, unul dintre cei mai virtuoși ziariști din baschet. Cine a fost la IZVORUL MUREȘULUI, DATI UN SEMN DE VIAȚĂ!

CAZUL NR.2: FRAȚII DISPĂRUȚI

Pe când colaboram cu Daniel Ursache am primit un e-mail de la o familie de români care locuiau în Germania în care spuneau că au 2 baieți înalți care joacă baschet și ei vin în vizită în România si dacă sunt dispus să-i văd, îmi comunică data vizitei lor. Am răspuns că sunt dispus să văd copiii. Am apelat la prieteni să mă ajute în această acțiune. Am primit tot ajutorul și condițiile necesare, teren și tot ce am avut nevoie.

La data fixată ne întâlnim cu familia. Supriză, 2 flăcăi frumoși bine dezvoltați: fratele mare 208 cm înălțime, 17 ani și fratele mic 198cm, 16 ani.

A doua zi ne întâlnim în sală frați părinți și încă câțiva prieteni. Frații au trecut o serie de teste fizice și tehnice. Pentru talia lor aveau calități speciale. Cel mare avea detentă remarcabilă și îndemânare pentru poziția în care va juca, iar cel mic avea viteză de deplasare și acțiune excepțională. Antrenamentul a continuat cu diferite exerciții.

După antrenament am stat de vorbă cu parinții și cu flăcăii și am hotărât ca mâine să ne revedem în sală. Am invitat câțiva jucători să ne ajuute ca să putem executa și elemente de atac și apărare. Impresia noastră a fost încurajatoare.

Am mers să bem o cafea și am expus planurile noastre. Vom invita un AGENT care să se ocupe de organizarea acestei acțiuni și pentru a găsi cele mai bune condiții tehnice și sociale. Pentru câteva zile până la sosirea AGENTULUI s-a rezolvat cazarea și antrenamentele. Am luat legatura cu un agent și urma ca în maxim o săptămână va sosi cu planul de acțiune. Flăcăii au început să întârzie și să vină obosiți la antrenamente și au disparut, întorcându-se în Germania. Mai târziu am aflat că petreceau nopțile prin baruri.

Dacă AGENTUL se afla din prima zi, poate am fi putut salva acești frați. Mare pierdere sportivă și financiară! Nu știu dacă astăzi sunt AGENȚI în România pe care te poți baza.

CAZUL NR.3: CATASTROFA  D. PETROVICI

În urmă cu 20 de ani într-un accident de mașină a murit unul dintre cei mai faimoși baschebaliști, așa-numitul Mozart al baschetului, cu o carieră uimitoare în Europa și NBA și cu un venit de milioane de dolari.

A plecat însoțit de 2 fete cu o mașina mică spre Iugoslavia.Pe drum, automobilul a fost tamponat de un tir și Petrovic a decedat pe loc. În lumea business-ului au fost discuții aprinse despre cum agentul lui a permis o astfel de călătorie riscantă. Opinia generală a fost că acel AGENT este neresposabil și lipsit de simțul de a însoți fiecare acțiune a clientului. Gurile rele au spus că s-a pierdut un jucător celebru și o mină de aur. Se spune că respectivul AGENT a dat faliment din lipsă de clienți.

AGENTUL TREBUIE SĂ AIBĂ GRIJĂ DE JUCĂTOR ȘI ÎNAFARA PARCHETULUI.

Soldaţii anonimi

Magazioneri, Fizioterapeuţi, Preparatori Fizici, Jucătorii 10, 11 şi 12 de pe bancă

Am primit invitație la onomastica unui vechi prieten din branșă. Pe invitație mă ruga să trimit fotografii și să pregătesc o povestioară cu suflet din viața antrenorului și perioade din activitatea mea.

Preocupările mele: 1958 Liceul Sava Bucuresti —2000 MACCABI Tel-Aviv  ANTRENOR

1985 Scoala de antrenori – Academia WINGATE INSTITUT la catedra de baschet + psihologia efortului – Colaborare cu NBA proiect

model de captare a talentelor – Școala de baschet Londra- 2013 Cadru didactic Conferențiar  Cercetător

Am pregătit și am trimis câteva fotografii pentru povestea de suflet. După multă frământare,  m-am hotărât să povestesc despre soldații anonimi din vestiare și de pe banca rezervelor. De data aceasta, eroii mei sunt oamenii aceștia minunați care brodează broderia de suflet din vestiar, de pe banca care face dintr-o echipă fără față o echipă strălucitoare de prieteni, de sufletiști, o echipă care știe să piardă luptând până la ultima picătură de energie și să câștige din inima colectivă de pe teren și de pe banca din vestiar.

Când  am deschis ușa am înțeles de ce pereții erau plini cu fotografiile prietenilor și prezentarea carierei noastre. După felicitările de rigoare și înmânarea micilor cadouri, gazda proclamă programul festivității. Surpriza, căci 4 dintre noi vor reda poveștiile lor și eu am fost ales primul să vorbesc după prezentatea noilor prieteni cu biografiile lor. Discutii neformale despre familie, copii, nepoti, noutati și realizări profesionale. Partea cea mai apetisantă: bufetul împopoțonat cu delicatesele cele mai sofisticate.

Povestirea mea:

Sunt oameni care fac parte organică din corpul echipei pe care eu îi voi iubi și preţui și sunt cu mine tot timpul. Amnon, omul care are grijă de echipamentul jucatorilor cu denumirea formală de magazioner. Amnon a fost magazionerul de legendă a lui Maccabi de pe acele timpuri.

Pregătirea vestiarului în ziua meciurilor este ceremonie sacră și feerică, acest purgatoriu a fost dirijat de capel maestrul AMNON

Vestiarul în acea zi era laboratorul în care se pregătește starea de spirit, iar motivația spre victorie se reamintește și se accentueaza filozofia tactică a echipei și sarcinile specifice a jucătorilor cheie. Antrenorul trebuie să aibă talentul să găsească cuvintele care intră în capul jucătorului, iar sportivul în acele clipe traduce cuvintele pe plan concret de acțiune.

Băncile sunt așezate în semicerc, astfel toată lumea să vadă tabla tehnică, care este câmpul de luptă unde se va explica poziția și tactica fiecărui jucător în funcție de adversar. Este o liniște  plină de energie și de siguranță reusind să ne facă să ne simțim uniți în spiritul victoriei.

În vestiarul în care domnea Amnon te simti bine, totul este proaspăt și sclipește de curățenie. Fiecare jucător are locul lui pe banca cu numele lui (aceste locuri sunt veșnice, până când jucătorul respectiv părăsește echipa). Noii jucători vor primi locul lor în vestiar după studiu profund, ca vechii vecini să se simtă bine cu noul venit.

Pe locul fiecărui jucător este așezat frumos echipamentul de joc al fiecăruia, după obișnuința sa: ciorapii dupa firma preferată, bentița de pe cap (cine poartă) ce să mai lungim, fiecare jucător gasește tot ce doreşte, ferească Dumnezeu să lipsească ceva (nu a lipsit niciodată nimic). Aceste obiceiuri sunt litere de aur în completarea siguranței și a liniștii necesare înfruntării.

Fiecare jucător are sticla cu numele în bateria frumos aliniată conținând licoarea magică preparată de magicianul Amnon. Vreau să închei cu o întâmplare care vorbește de legătura și de atașamentul jucătorilor cu Amnon. Plecam să jucăm cu Real Madrid. Contractul lui Amnon prevedea 3 deplasări pe care le-a folosit. Capitanul echipei s-a prezentat la omul cu bani și a prezentat rugămintea jucătorilor să vină și Amnon la Madrid, iar jucătorii vor susține plata deplasării. Șeful a fost de acord. Când  a auzit că va pleca, a zis: știți că fără mine nu vă descurcați.

Poate nu ați știut cât face un magazioner sentimental.

FIZIOTERAPEUTUL trebuie să cunoască secretele, belelele și micile intimități: ce medicamente are nevoie fiecare, unde îl doare și unde crede că îl va durea. Pentru fiecare jucător în parte, el este un fel de ZIDUL PLÂNGERII. Discreția este o calitate de bază.

Fizioterapeutul este peste tot: la antrenamente, la jocuri și câteodată la jucători acasă.

În traista sa are tot ce îți trece prin cap care ar putea să lecuiască toate maladiile de pe Pământ. Cel putin așa cred jucătorii. Una din belelele apărute în ultima vreme este bandajarea gleznelor (cu tape)  în echipă erau vreo 5 care aveau recomandarea doctorului. Dintre ei, 3 aveau obligația din partea asigurării să joace cu bandajare. Dacă se accidenta fără a fi bandajat, asigurarea nu plătea nimic.

Au fost  discuții care va fi ordinea de bandajare. Jucătorii mai importanți vor fi primii bandajați? Problema a fost rezolvată: se va face tragere la sorți în fiecare săptămână. Fiecare bandajare ia cam 15 minute. Sigur nu e simpatic să aștepț. Munca de fizioterapeut este de importanță capitală. El este responsabil ca în cazuri de accidentare să aducă în ziua jocului tot lotul pe teren. Câteodată petrece nopțile lângă genunchii jucătorului ca a doua zi să fie în posibilitatea de a juca.

Nu mă întrebați cum fac asta. Este secret profesional. (Am avut fericita ocazie de a sta de vorbă cu un fachir în meserie. Omul avea 85 de ani și practica de 60 de ani. Nimeni nu a avut șansa de a cotrobăi în geanta lui, din spusele lui. El majoritatea leacurilor le pregătește singur din plante, rădăcini și altele, de exemplu viespi și furnici roșii.)

Ce să mai spun… la un turneu cu echipa de tineret ne apăram în zonă agresivă pe tot terenul. Jucătorul care juca pe pozitia 3 s-a accidentat și a fost luat la spital. Doctorii au hotărât să ramână acolo. Moșul mă trage deoparte și spune să nu îl lăsăm: Să sții că mâine el va juca. După o noapte de îngrijire, jucătorul cheie s-a prezentat pe teren, a redat încrederea și a mobilizat echipa. El a jucat și am câștigat turneul.

Așa un magician a fost și la Dinamo, Nea Cozma făcătorul de minuni (Dumnezeu să-l ierte), baschetbaliștii și fotbaliștii își aduc aminte de el cu dragoste și respect.

La un pahar de bere cu Nea Vasile Popa, fost antrenor la Dinamo, am auzit povestea feerică a lui Nea Cozma, care făcea minuni cu degetele lui uriașe, transmițând electricitate în părțile dureroase și vindecarea era miraculoasă. Acolo unde apasă simțea și dădea diagnosticul. Toți cei care au fost lecuiți de el îl vor avea în memorie cu dragoste. Să-i fie țărâna ușoară!

PREPARATORUL FIZIC

Preparatorul fizic trebuie să găsească rețeta să mențină forma fizică și mentală a fiecărui jucător după necesitățile si capriciile sale

(Despre această meserie voi scrie un material special, este mult de spus)

JUCĂTORII 10-12 DE PE BANCĂ

Conștiința profesională ne obligă să punem pe masa de dezbateri această problemă și să cunoaștem complexitatea acestui fenomen. Sunt 3 jucători care practic nu participă la meciurile echipei și sunt prezenți la toate antrenamentele, la toate manifestările unde participă echipa.

Să vedem cine sunt acești jucători și ce îi face să îndeplinească acest rol dificil și poate neonorabil.

Aceștia sunt soldații anonimi care sunt prezenți și își dau sufletul la antrenamente ca să dovedească  ceva care nu se va împlini. Vreau să calatorim împreună pe drumul unui tânăr jucător care a parcurs acest drum care pare să fie fără ieșire.

La o echipă care fuge la primul loc a fost promovat un tânăr talentat ca să progreseze, să fie factor în echipă. La început părea că totul este în regulă, la jocurile de antrenament făcea față cu succes, tânărul nostru era fericit. Odată cu începerea campionatului, numărul de minute pe teren scădea până când nu a mai jucat deloc.

Stătea pe bancă și când  antrenorul se uita la banca rezervelor îi sărea inima când privirea se îndrepta spre el, dar nici de data aceasta nu el era trimis pe teren. Desnădejdea l-a cuprins, ce să facă, să continue, să se retragă sau să discute cu antrenorul? Fiecare dintre cititori să hotărască pentru tânărul nostru.

Această problemă complicată și de conștiiță a găsit rezolvarea dupa legile pieței. Au apărut jucători care știu care este rolul lor, ei semnează contracte pentru jucător 10-12 cu salariu corespondent. Calitățile de bază: să fie serios, să știe să joace pe mai multe poziții, să fie un tip sociabil și dacă se poate să fie amuzant. Cunosc cazuri când din acești jucători au devenit prieteni cu jucătorii din primii 5 și parteneri de cameră în deplasări.

Unii din ei au ramas în echipă, în colectivul de administrație sau tehnic.

A sosit timpul ca ostașii anonimi să capete  recunoașterea și onoarea ce  li se cuvine

Eu de multă vreme scot pălăria în cinstea lor.

Apărarea … regina fără coroană

Motto: Se vorbeşte mult, nu se face îndeajuns.

Am primit un telefon de la un fost jucator care astazi este avocat cunoscut. Ma ruga sa ne vedem ca are necazuri cu fiul lui, un puşti talentat ce evoluează pe acelasi post ca şi tatăl său, fundaş. Am hotărât să ne vedem a doua zi la prânz, la cafeneaua unde ne întâlneam după înfrângeri acum 25 de ani.

La ora stabilită apare cu fiul său pe care nu l-am vazut de cativa ani. Prima constatare: l-a întrecut pe tatăl său, e mai înalt şi mai frumos. Dupa imbratisarile de rigoare am comandat ca de obicei cacao cu lapte si strudel. Domnul avocat deschide discutia si ma roaga sa-l ascult pe Danut ca vrea sa-si verse focul: “D-nule Profesor, liceul nostru a ajuns in finala campionatului liceelor si am iesit campioni invingand cu scorul 54-53″. Eu il felicit, dar in ochii lui Danut apare o ceata de tristete. “Sa vedeti d-le Profesor, eu am jucat aproape tot meciul si sarcina mea a  fost sa impiedic dezvoltarea atacului si sa limitez desfasurarea atacului aparand agresiv fundasul adversar. In ultimile 10 secunde, la diferenta de un punct, mingea este in mana adversarului meu care se pregăteşte de o patrundere (dupa dispozitia antrenorului). Eu ma pregatesc sa blochez patrunderea. El este stangaci, deci eu ma pozitionez inchizand patrunderea pe stanga si dau impresia ca va putea patrunde pe partea dreapta. Sunt in pozitie agresiva si foarte joasa. El incepe manevra de patrundere si eu reusesc sa-l fortez la o patrunderae neechilibrata. El arunca si nu marcheaza, eu prind mingea, driblez de 2 ori si victoria este a noastra. Suntemi campioni!” Danut este cu lacrimi in ochi.

Dar trebuie sa fi mandru ca ai contribuit efectiv la victorie, ii spun eu. “Da dar a doua zi in ziar au aparut fotografiile cu cuvinte de lauda pentru colegii care au marcat si care dupa spusele redactiei au fost eroii victoriei. Cred ca nu e just, dar niciodata nu sunt pomeniti aparatorii care au facut ceva pentru victorie.” Danut sper sa nu te dezcurajezi si vei continua sa dai tot ce ai mai bun in aparare, îi răspund eu.

Povestea apararii este ingrijoratoare. In timpul antrenamentelor, apararea, la toate categoriile este de 10-15%.Instriurea şi antrenamentele nu tratează problema pregătirii idividuale, tehnic şi tactic. Nu se lucrează suficient la pozitia fundamentală în functie de atacant, înălţime şi aptitudini tehnice respectiv tactice. Fiecare punct pe teren are sarcini diferite pentru apărator. Mişcarea apărătorului trebuie să fie adaptată în funcţie de ceilalţi atacanţi respectiv adaptată sistemului de atac. În antrenamente trebuie să se pună accentul pe pregătirea individuală în diferite mişcări şi poziţii în concordanţă cu coechipierii (dublaj, flotare, ieşire din blocaj, etc).

Antrenamentele de pregatire fizica specifica nu inlocuesc antrenarea tehnicii individuala in aparare. Nu sunt suficiente modele de imbunatatire a tehnicii individuale de ex: diferite pozitii fundamentale in aparare si miscare in teren cu eficacitate. Nu se corecteaza greselile in timpul antrenamentelor. Nu se obisnueste sa se opreasca antrenamentul si sa se atraga atentia la diferitele executari incorecte si nu se demonstreaza analitic greseala, iar astfel toti jucatorii sa imbunatateasca apararea individuala. Colaborarea si ajutorul nu este subiect principal in antrenamente.

Despre sisteme de aparare de echipa vom vorbi altadata dar este diferenta in pregatirea individuala in apararea zona si om la om. Antrenorii in sedinta de analiza a jocurilor nu aprofundeaza si nu trag concluzii in greselile individuale in aparare dar nici nu remarca jucatorii care s-au evidentit.

Ziaristii si prezentatorii nu dau atentie si respect jucatorilor care sau evidentiat in aparare. Putine sunt cazurile cand la sfarsitul jocului un ziarist a luat interviu jucatorului care poate a adus victoria prin jocul lui in aparare. Un atacant mediocru face de doua ori mai putin decat un aparator excelent. Initierea si antrenarea copiilor 12-15 ani se face dupa metode si procedee invechite si plictisitoare care nu motiveaza si dezvolta antipatie .

Câţi dintre copii vor sa fie REGELE APARARII si nu dribler virtos? TOATE ACESTEA SUNT PENTRU NOI, ANTRENORII  CONDUCATORI, COMENTATORI, IUBITORI DE BASCHET. Avem timp sa schimbam conceptia — SA NU-L PIERDEM PE DANUT.

Ne intoarcem la ceasca de cacao, sper ca nu s-a racit. Discutia s-a incalzit si a devenit serioasa, ca intre prietenii care vor sa gaseasca raspuns la framantarile lui Dan si a tatalui sau.

Oameni buni mai intai sa vedem cine suntem noi si pe ce drum dorim sa mergem. Dane asta esti tu, acesta este drumul tau, sa fii perseverent si mergi hotarat pe drumul tau!

Dane, dupa joc, cand te-ai linistit si ai stat de vorba cu tine insuti ai fost multumit analizand obiectiv vazand in fata ochilor filmul jocului. ASTA ESTE FOCUL CARE TE VA CALI. Mami si tati, care sunt spectatorii cei mai devotati si cei mai obiectiv te vor astepta acasa cu masa pusa si cu prajitura preferata.

Am incheiat discutia cu imbratisari de adevarati barbati. I-am mai spus, “Dane sti ceva CHIRURGII -POMPIERII- INVATATORII fac o munca sfanta si binecuvantata si nu sunt in lumina reflectoarelor si nici in condeiul ziaristului.

Si in campionatul viitor D-ul avocat va dona o suma de bani pentru premierea REGELUI APARARII dupa fiecare joc. Colegi poate aveti vreo idee de a concepe fisa statistica a apararii(cum este pentru atac). Formularele relevante le vom publica la ACADEMIE CINE VA FI INTERESAT VA PUTEA SA LE COPIEZE

Sa ne ajute D-zeu sa mergem pe calea luminata.

Trei luni de graţie

-MOTTO- PLANUL CONCEPŢII CRISTALIZATE  IMPLANTATE  PUBLICATE ÎN TIMPUL DE GRATIE (LEADERS)

Urăm succes și inspirație noilor aleși și noilor numiți în funcţiile Federaţiei Române de Baschet.

Că să nu pierzi încrederea oamenilor din baschet și a publicului trebuie să faci cunoscut care este crezul tău CARE TE CONDUCE. Filozofia conduitei și care sunt planurile, obiectivele și perioada de execuție. Cine sunt persoanele responsabile cu executarea și metodele de execuţie totul fiind transparent și public. Noua conducere va organiza o conferință de presă(și prin internet) va prezenta campania de dezvoltare a baschetului invitând presa, oameni de baschet și publicul să pună întrebări respectiv să lanseze propuneri.

La conferința de presă vor fi prezentați responsabilii și funcțiile pentru această campanie, vor răspunde la întrebările specifice și vor ține legătură și colaborarea cu forurile relevante. Astfel se va îmbunătăţi comunicarea și colaborarea constructivă directă făcând din echipa de executie factor care va întări imaginea și prestanța.

Dacă nu realizezi toate acestea în timpul de grație dai dovadă de ineficacitate și de bâlbâială. Responsabilii pierd entuziasmul și încrederea specifică începutului.  Publicul va deveni neîncrezător și indiferent  Ce a fost așa va fii.

În această perioadă de lipsă de inițiativă și activitate creatoare care trebuie să întărească și să confirme eficacitatea factorilor și grupări interesante făcând parte din vechea școală vor cauta să pună bețe în roate.

PRINCIPE CLASICE: A schimba, a iniţia, a crea spre dezvoltare

CUM  SE VEDE DIN TRIBUNĂ.

Baschetul de spectacol (comercial) față de banii investiți reușește să aducă publicul în sală, să fie reprezentat  în presa electonica și scrisă aducând satisfacție pe plan local. Valoarea acestei competiții este mediocră ținând seama de nivelul jucătorilor străini care vin cu un salariu anemic în comparație cu jucătorii din fruntea baschetului european (primele 16 echipe din Euroligă). Salariul lor se ridica la multe sute de mii de dolari.

Aceste echipe reprezintă interese de orgoliu respectiv interes local. Patronii și activiștii nu au în sfera lor de activitate interes și preocupare pentru echipele naționale: BOALĂ INTERNAȚIONALĂ.

Înainte echipele naționale erau alcătuite pe scheletul echipelor fruntașe, acum în echipele naționale numărul lor este în scădere. Acest fenomen reduce șansele să creeze antrenori localnici și nu motivează tinerii jucători.

Această realitate este frecventă în multe țări din Europa care a adus pe masa dezbaterilor problemele dezastruoase a baschetului național. Prima lege care se aplică în mai multe țări este LEGEA RUSEASCĂ care obligă ca pe teren să fie permanent doi jucători ruşi.

Resposabilii pentru baschetul național este federația și corpul de tehnicieni locali. Este un ne echilibru între propietari și activiști a cluburilor și antrenori care au un statut foarte scăzut și nu pot influența hotărâri profesionale. Numai în acest an au fost demişi un număr ingrjorator de antrenori din prima ligă, fără proces sau explicație din partea cluburilor.

Pentru a răspude acestor probleme de urgență trebuie înfiinţat sindicatul antrenorilor care va fixa condiții și contracte care va asigura condiții de muncă corecte și legale  Echilibrând sferă de influienţe și interese în binele unui baschet mai sănătos.

Cum facem asta

Sindicatul ANTRENORILOR trebuie să fie înarmat cu mijloace și legi efective să apere onoarea și interesele membrilor. Trebuie să influențeze activ baschetul național, jucătorii și antrenorii fiind factor principal în reabilitatea echipelor naționale. Membrii sunt obligați să respecte cu strictețe regulamentul de funcționare.

Cluburile și antrenorii nu pot rupe contractul fără a se ajunge la o înțelegere acceptată de ambele părți. Exemplu : Un club vrea să demită antrenorul și nu va putea angaja un altul fără înțelegere cu antrenorul demis plus achitarea tuturor oblgatilor. În caz de ne înțelegere mediatorul din partea organizației, în 24 de ore, oferă soluția care este definitivă. Toată procedura în 4 zile. Acelaşi procedeu dacă antrenorul vrea să părăsească echipa. Reprezentantul organizației va fi membru în comisiile relevante care hotărăsc în dezvoltarea baschetului. Antrenorii echipelor naționale trebuie să fie antrenori calificați. Avem exemplu tragic cu un antrenor de la naționaaă de juniori şi nu a fost de mult!

Organizația trebuie să întrețină legături cu organizațiile din țări cu baschet de valoare și cu forurile internaționale. Să creeze un site în care membrii să fie activi .

Condițiile pentru a fi membru și celelalte forme de activitate vor fi hotărâte de un colectiv. Sindicatul este OBLIGAT SĂ DEVINĂ PERSOANĂ JURIDICĂ .

U-16 U-18 U-20 motorul şi baza redresării

Procesul care a adus la înstrăinare și nivelul scăzut al echipelor naționale au schimbat radical principiile de instruire:

Nu există astăzi echipă și jucători, ci JUCĂTORI ȘI ECHIPĂ. Nu realizăm mult dacă suntem cu echipa de juniori fruntași în clasament. Este determinant și de perspectivă câți jucători au șansa să ajungă jucători în prima ligă. ACEST PRINCIPIU A DAT NASTERE  ACADEMIEI care astăzi este bază creșterii noii generații. Jucătorii și echipa! Pe fondul echipei se devoltă individul, deci tot obiectivul este fixat către jucător,  pregătirea spre măiestrie și vîrtos este esența pregătirii. Trebuie făcut public: o acțiune, o mișcare pe teren este notată valoric, o pasă care aduce coș este mai valoroasă decât o pasă pasivă. PREGĂTIREA TREBUIE FĂCUTĂ PE ACEST PRINCIPIU roadele acestui principiu vor crea jucători mai cerebrali și cu aspirații spre eficacitate și în cele din urmă și joc de echipă. Fiecare jucător va contribui la nivel înalt la performanță.  Această sincrozitare este maestria ANTRENORULUI. În această perioadă se concretizează PROFILUL JUCĂTORULUI  1)TEHNIC 2) FIZIC 3) CEREBRAL  (despre acest subiect în articolul criză orizontului). După aceste profiluri se face planul individual de pregătire. Accentul trebuie pus pe pregătire fizică și specifia tehnică+tactica individuală, cerebrala și moral volitiva. Nu zăpăciți ținerii cu  apărări sofisticate și atac cu 6 scheme. CREȘTEȚI JUCĂTORI NU ROBOȚI.

Pentru U 20 federația trebuie să pregătească program special ca în sezonul viitor să se introducă LEGEA RUSEASCĂ. Acești jucători vor complecta pe cei 2 jucători de cetatanie română. Această este dinamică noii reforme complectând loturile și astfel LEGEA RUSEASCĂ să aducă la baschet cu rădăcini și bază la echipa națională.

ÎNFIINȚAREA  a 4-5 ACADEMII ÎN DIFERITE LOCAȚII

BASCHET PETRU COPII (mini baschet)

Se discută la nivel înalt sportiv și educativ dacă trebuie predat baschetul la această vârstă cu metode stricte și cu modele clasice?

Sunt specialiști care consideră că trebuie să se ofere libertate și veselie în predarea jocului de baschet. Lăsați copiii să se bucure de baschet.

Australienii dezvoltă această metodă .A apărut o carte în acest domeniu scrisă de Pr Gersson Dekel care căluzeste  această filozofie. El spune nu încătușați copiii cu instruire strictă  care câteodată strică joacă. Propune organizarea zilei naționale pentru părinți și copiii care iubesc baschetul. Crearea uneltelor unde copiii se vor jucă și vor face cunoștință cu farmecul baschetului.

Pare complicat dar nu este deloc. Dați frâu liber copiilor. Feriţi-vă de a instruii copiii vorbind o LIMBĂ DE LEMN.

ȘCOALĂ DE ANTRENORI ȘI INSTRUCTORI

Această instituție trebuie să pregătească tehnicieni care vor ști să conducă marea reforma din punct de vedere concepțional și practic pregătirea jucătorilor care vor fi forță principală la cluburi și-n special în echipele naționale.

Principiu fundamental  astăzi și mâine este individul JUCĂTORUL. Pentru fiecare jucător program specific de pregatire (antrenament specific calitaţiilor fizice şi cerebrale. Fiecare jucător sa aiba profilul în joc şi de antrenament (FEELING GRAPH)

Colegi nu fişi apatici. Întrebaţi şi aduceti propunerile D-voastra. Avem datoria de onoare de a contribui.

P.S În lunga mea cariera am condus organizaţia de antrenori, şcoala de baschet şi academie. Din această munca de o viaţă scriu aceste randuri.

Cu stima

Quo Vadis … Basket

Această mare întrebare nu are un răspuns definitiv. Cert este că inteligența din lumea baschetului este preocupată. Cine privește finalele din NBA are întrebări. Am văzut ultima finală NBA și m-am întrebat dacă acesta este baschetului care ar trebui să preyinte BASCHETUL MILENIULUI. Răspunsul este: categoric nu! Deoarece jocul este bazat pe jucătorul pivot și nu pe fantezie și inteligență. Pentru această situație în ultima vreme s-au purtat discuţii profunde care caută să pregătească baschetul viitorului.

Modificări de regulament (înălţarea coşului, coşuri cu valoare de 4 puncte sau mărirea terenului), implicarea unor jucători celebrii, încă un arbitru … Toate acestea nu par hotărâtoare în a sălta baschetul în sferele noului MILENIU. Se pare că o propunere din lumea virtuală şi a ştinţei începe să se facă ascultată de oamenii de creaţie ai baschetului. În practicarea jocurilor sportive şi în special a baschetuluo partea stângă a creierului nu este folosită eficient. Această idee a dat naştere denumirii de CELEBASKET (baschet celebral). Întrebarea este cum vor arăta aceşti jucători care vor fi susţinuţi de contribuţia inteligenţei ascunse a părţii stângi a creierului. Se prevede următoarele posibilităţi

Chimia între jucători va fi armonică (exemplu formaţiile muzicale), mult mai eficace (fără orgoliu), deci mai productivă. Această componentă a jocului e ordin tehnic-psihologic-social va căpăta aceste calităţi prin folosirea INTELIGENŢEI ASCUNSE. Grupurile de 2-3 jucători care vor găsi soluţii în momente diferinte (scor negativ, 12 secunde din joc rămase, adversarul conduce cu 2 puncte). Toate aceste probleme trebuie să găsească soluţia câştigătoare în timp real. Jucătorii vor ştii să facă analiza situaţiei, să găsească combinaţia câştigătoare şi să aducă jucătorul indicat la aruncare pentru obţinerea victoriei.

Jucătorii vor ştii în diferite situaţii care este procedeul cu cele mai mari şanse  de finalizare. De exemplu: dribling sau pas? Inteligenţa ascunsă va prezenta datele necesare pentru hotărârea justă. Jucătorii pregătiţi după această filozofie vor primi în timp real datele care le vor îndruma hotărârea:

1. Situaţie pe teren
2. Scor+timp
3. Formaţia de joc
4. Situaţia adversarului

Acest complex se numeşte CHEIA JOCULUI. Tehnica individuală prin suportul INTELIGENŢEI ASCUNSE se va cristaliza în faza de învăţare după calităţile fizice, intelectuale, de caracter şi individuale. De exemplu găsirea stilului nimerit pentru aruncarea din săritură este strict legat de individ, încercarea de a obliga toţi copii după un anumit model este greşit. Mai târziu folosirea tehnicii individuale va fi bazată pe date şi analiză. Inteligenţa ascunsă este parte integrantă în practicarea profesională: piloţii de vânătoare, doctori chirurgi, etc.

Pentru a adapta această filozofie trebuiesc adăugate în procedeul de antrenament exerciţii care să excite partea stângă a creierului şi să-l mobilizeze la contribuţia în această activitate.

S-au conceput exerciţii care activează la nivel de tehnică+tactică individuală subordonate jocului de echipă după situaţia de pe teren. Exemplu de antrenament în acest spirit:

1. Dribling schemă: Sunt 3 forme de dribling desenate, vezi schema 1, ucătorul priveşte desenul 10 secunde. În acest timp jucătorul trebuie să înveţe(memoreze) forma acestor 3 feluri de dribling. Antrenorul cere să se execute driblingul numărul 2, iar jucătorul va executa din memorie. Este important ca executantul să ţină seama de corectitudine şi de dimensiuni.

2. Exerciţiu colectiv: Fiecare jucător are un număr de la 1 la 5. Jucătorul se mişcă liber pe jumătate de teren. Antrenorul strigă ” numărul 2 vine să primească mingea”.  Antrenorul ordonă “5-3-4-1″. Aceşti jucători se le desfăşoară ca să primească mingea în poziţii favorabile pentru a primi mingea după ordinea citată şi numărul 1 ajunge la aruncare la coş. Toate acestea în funcţie de timpul dat de antrenor. La început 20 de secunde şi trebuie a se ajunge la 4 secunde.

Aceste antrenamente vin să facă suportul INTELIGENŢEI ASCUNSE la factor care va produce un baschet demn de noul mileniu.

PS: Pare un film SF ?

Baschetul minții

În anul 2050 omenirea este mult mai avansată decât acum.

Este o echipă de baschetbaliști care,  în ciuda antrenamentelor serioase, nu au reușit să câștige niciodata. Astfel ei au început să caute o cale de antrenament care să le aducă victora.

Au început să studieze despre corpul uman și felul în care diferite zone ale creierului sunt folosite în timpul jocului. Așa au observat că oamenii nu își folosesc emisferă stânga în timpul jocului de baschet.

Josh, liderul echipei , a propus jucătorilor din echipă să găsească soluții pentru a folosi emisferă stânga mai mult în timpul jocului, dar era foarte dificil și luă foarte mult timp să facă exercițiile necesare.

Așa că s-au dus cu toții la un lac să își purifice mintea și să reușească să se concentreze mai mult pe emisferă stânga prin starea de liniște și meditație.

Dar nu părea că vor reuși. Obosiți, s-au culcat în corturi lângă lac.

Când s-au trezit totul în jurul lor era distrus. Nu departe se vedea o groapă mare ce părea făcută de un meteorit.


S-au întors imediat la oraș dar orașul arată că înainte și nimeni nu știa nimic despre eveniment.

Ca de obicei s-au dus la sală să se antreneze puțin dezamăgiți.

Dar începând să joace au observat că aveau puteri magice, puțeau să comunice între ei cu puterea minți, să imagineze scheme de joc, să săra la înălțime mult mai mare urcând pe o scară de energie ce țâșnea chiar din ei.

Așa și-au dat seamă că au reușit își folosesc emisferă stânga și mai mult decât atât au reușit să își folosească energiile interioare.

La următorul meci au reușit să câștige folosind puterile lor.

Acesta a fost începutul noului baschet:  Baschetul minții

—–

Scenariu realizat de Oprişan Malvina, în vârstă de 14 ani. În prezent Malvina este elevă în clasa a 8-a la Şcoala Japoneză din Bucureşti, acolo unde îşi desfăşoară cursurile de 6 ani şi jumătate. Practică în paralel tenisul şi karate, stil Wado Ryu, având centura maro.  Malvina a făurit această poveste după citirea materialului Quo Vadis … Basket.


Întâlniri peste Ocean. Daniel Ursache

Dragii mei, nu am mai scris de mult aici, dar, cu voia voastră, mi-am permis să îmi iau și eu o vacanță, una despre care vă voi povesti de îndată ce o voi încheia.
Până atunci, ca să credeți că am închis porțile Academiei, am zis să republic câteva articole scrise acum câțiva ani în timpul vizitelor mele în SUA. Ciclul, pe care îl voi numi Întâlniri peste Ocean, debutează astăzi cu un interviu pe care i l-am luat lui Daniel Ursache, părintele HalfCourt.info, al doilea site de baschet din România, un proiect la care am colaborat și care mi-a fost foarte drag.
Vă invit să citiți mai jos povestea site-ului șia omului care a avut ideea de a-l crea și care, indirect, a contribuit enorm la dezvoltarea acestei ramuri a presei sportive din România.

Daniel Ursache, impreuna cu profesorul Davidescu, Rockaway, New Jersey, ianuarie 2009.

Este prima data cind dintr-un antrenor (poate bun) am devenit ziarist. As dori astazi sa vi-l prezint pe Daniel Ursache, fondatorul sitului HalfCourt.info. Acum un an si ceva mi-a trimis un email in care imi povestea despre cum a aparut HalfCourt si ma invita, daca sunt interesat, sa scriu cateva articole pe acest site. Am scris aproape 50 de articole pe HalfCourt, insa mai important, m-am imprietenit cu omul Daniel Ursache.

-Sint a doua oara la tine in casa, Daniele si ma gindeam asa cum te-am cunoscut eu si cind am devenit prieteni, discutind despre baschet, as vrea sa iti pun citeva intrebari. Asta o fac din apreciere si din dorinta ca toti cititorii interesati sa stie cine este Daniel Ursache.

- Cum ai ajuns in America ?
- Eram in Africa de sud de 10 ani si, dupa un test la sange, am primit oferte de munca pentru o firma de software din statul New Jersey, atat eu cat si sotia mea Mihaela. Ne-a luat cumva pe neasteptate, totul intamplandu-se in 24 de ore. Cu strangere de inima (ne simteam ca in sanul lui Avram in Africa) am acceptat si din anul 2000 locuim si lucram in Statele Unite.

- Crezi ca ai facut un lucru bun ca ai emigrat in America ?
- Deabia dupa ce am aflat ca am fost acceptati, am inceput sa ne gandim ce facem. De la distanta, pare o decizie usor de luat, insa noi aveam o viata implinita si lejera in Africa de Sud. Am laut-o de la cap cu a doua emigratie si nu ne-am mai uitat inapoi. Cred ca a fost o decizie buna, copiii nostri avand o sansa in plus in Lumea Noua.

- Stiu ca esti muzician. Cum ai ajuns de la chitara la computer ?
- Am terminat ASE-ul, facultatea de Cibernetica. Desi o facultate foarte buna, cand am terminat-o eu, Windows nu exista ca sistem de operare, iar PC-urile au aparut ceva mai tarziu. Am ajuns in Africa de Sud ca muzician, din care am si trait cativa ani buni, insa curand a trebuit sa-mi schimb cariera. Aveam o baza din ce programare facusem in facultate, a trebuit doar sa ma adaptez unei generatii noi de software. N-a fost usor, imi lipseau multe cunostinte, insa dupa cativa ani de munca pe branci, am reusit sa intru pe piata. Am luat prima slujba dupa 108 interviuri.

- Cum te-ai imbolnavit de baschet ?
- Am jucat putin in liceu si in primii ani de facultate, fara sa stralucesc. Fostii mei colegi de echipa isi amintesc si acum de mine ca un jucator cu o detenta foarte buna (jucasem volei cativa ani buni), fara niciun complex indiferent cu cine jucam si creativ. Pasele mele ii prindeau nepregatiti pe adversari dar de multe ori si pe propriii coechipieri.

Insa mi-a placut mult baschetul si mi-a parut rau ca nu am inceput mai devreme.
Marea pasiune a inceput odata ce Mircea, fiul meu, s-a apucat de baschet cand am ajuns in Statele Unite. Eu i-am pus mingea de baschet in mana, i-am data cateva repere si l-am lasat sa joace cu copiii de varsta lui. Avea 10 ani. M-a chemat dupa cateva luni sa il vad jucand. Progresase mult singur, furand de la cei mai mari, avea talent. L-am dus in vara la cateva tabere specializate, l-am consultat pe Ghita Muresan despre ce ar trebui sa mai fac. Ghita mi-a raspuns cu un email fermecator, pe care il pastrez si acum, dupa 7 ani. Un om special… Mircea a ajuns la 13 ani in echipa statului New Jersey U14. Am inceput sa ma interesez si eu serios de baschet, el progresa in continuare, juca minute multe si ajunsese la 15 ani sa inscrie 20-25 puncte pe meci. Am ajuns la un moment in care nu stiam ce sa fac cu cunostintele dobandite de mine. Am scris niste materiale despre NBA la www.TotalSport.ro, eram zi de zi pe forumul sitului onlinesport.ro, erau ceva oameni care se pricepeau la baschet. Mi-a dat prin cap sa facem un site despre NBA in romaneste. L-am contactat pe Adrian Popa, care juca baschet profesionist in Slovacia. A fost de acord, i-am cooptat curand si pe Calin Cosma si Costin Marinescu si am pornit la drum. Cu nopti pierdute, vise, satisfactii, dureri, tot tacamul. Daca basket.ro, initiat de Constantin Titi Mircea, a fost deschizatorul de drumuri, Romania avea pentru prima oara baschet pe internet de inalta calitate, Halfcourt.info propunandu-si sa duca baschetul romanesc pe www la un nou nivel. Au aparut mai apoi numaibaschet.ro, slamdunk.ro si siturile locale.

- Inteleg ca esti un om foarte ocupat, vazindu-te pentru a doua oara in ultimii doi ani. Daruiesti o buna parte din putinul tau timp liber sitului care este bebelusul tau. De ce ?
- Multi din jurul meu nu inteleg de ce si imi pun aceeasi intrebare. Dumneavoastra stiti raspunsul, este cumva inclus in intrebare. Situl este si copilul meu, sau altfel spus sunt unul dintre parinti si desi creste (unii ar spune imbratraneste) si l-as vrea mult mai independent, mi-e greu sa nu am grija de el. Trebuie sa admit insa ca imi este din ce in ce mai greu. Mai ales dupa plecarea lui Costin Marinescu, care si-a petrecut peste doi ani trudind cu brio la HalfCourt.info. Ii multumesc si pe aceasta cale. Foarte mult din ce a insemnat HalfCourt in ultimii 3 ani i se datoreaza lui Costin.

HalfCourt nu este un hobby ca o colectie de nasturi. Ce este HalfCourt pentru tine pentru visele tale?
- Este un loc virtual care strange la un loc oameni cu o pasiune comuna. Un ziar pe Internet care are suisuri si coborasuri, de care unii se leaga, il parasesc si se intorc la el.

- Daniele, spune 4 lucruri care sunt cele mai sfinte pentru tine ?
- Dumnezeu, Familia, Onoarea si Prietenii.

- Citeodata ma oftic de felul cum unii nu stiu a aprecieze voluntariatul si dorinta de a duce baschetul pe computerul fiecarui iubitor de baschet. Cum te simti cind esti luat la misto ?
- Eu cred ca am simtul umorului si nu descurajez pe nimeni sa si-l exerseze, chiar pe propria-mi piele. Copiii mei sunt primii care fac treaba asta, fiind cam “la mijloc” mai mereu. Si le apreciez simtul umorului, desi devine din ce in ce mai diferit de al meu.
Depinde insa de ce fel de misto se face. Cred ca ma supara doar ignoranta si rautatea fara rost, in rest nu ma supar. Stiam de la inceput ca it’s part o the job. Voluntariatul este o rara avis si greu poate fi apreciat de cei care nu au dat niciodata nimic fara sa primeasca ceva inapoi.

Persoane de frunte din baschetul romanesc s-au exprimat in ultimul timp ca HalfCourt, sau unii dintre cei care lucreaza la situl nostru nu sunt “agreati”. Uneori am nemultumit pe unii sau pe altii. Nu poti functiona 3 ani si sa multumesti pe toata lumea, mai ales ca nu pupam dorsal pe nimeni. Insa intotdeauna am incercat sa spunem adevarul, asa cum il vedem noi. Si nu am avut vreodata niciun avantaj din publicarea vreunui articol pe site. Mai mult, ne-am dat ani din viata ca sa il facem sa existe. Si Costin Marinescu, si Adrian Popa si eu.
In timp, noi am slabit ritmul. Presa centrala, care pana deunazi scria (si continua sa scrie) despre baschet doar cand apareau stiri de senzatie — fara sa inteleaga fenomenul si fara nici un pic de caldura — va culege laurii, in masura in care baschetul romanesc devine putin mai popular. Si asta e trist. Dar simptomatic pentru romani.

- Azi dimineata dupa micul dejun pregatit de Ursoaica, simpatica ta sotie, care inca mi-a ramas parfumul slaninii prajite, m-au dus la desert statisticile de care se bucura situl HalfCourt. Crezi ca este o plata morala suficienta ?
- Statisticile sint ok, nimic de speriat.
N-am asteptat niciodata alta recompensa decat poate ca cineva sa “clickeze” dupa o fraza, o vorba sau un material publicat pe HalfCourt si sa inceapa sa inteleaga sau sa iubeasca altfel baschetul, viata sau lumea. Marea majoritate a materialelor noastre tintesc acest lucru. Nu as vrea sa vorbesc si in numele celorlalti care scriu sau care au scris la HalfCourt, dar pe mine personal nu m-au interesat niciodata statisticile in mod special. De asemeni HalfCourt nu s-a concentrat pe stirile de senzatie sau pe un forum care ar fi adus, cu siguranta, mai multi cititori. Am preferat insa sa abordam subiecte mai serioase, decat eternele aceleasi si aceleasi subiecte: arbitrii, federatia, de ce nu joaca romanii etc etc. Stirile de genul cu cine a semnat Burlacu sau ora exacta la care a fost Mita Corui destituit, ce computer game ii place lui Jujuan McCooley, daca lui Levar Seals ii plac blondele sau brunetele sau ce preferinta sexuala are unul sau altul (am dat un exemplu, n-o luati mot a mot) face deliciul multora, insa am considerat ca menirea noastra a fost diferita. Astea tin mai mult de agentii de stiri sau de ziare de cancanuri si n-am avut niciodata ambitia sa fim concurenti cu Mediafax sau Evenimentul zilei. M-ar fi interesat in schimb de ce a plecat Burlacu sau de ce s-a intors, de exemplu. Din pacate, am doua interviuri cu Catalin Burlacu in lucru si inca astept raspunsuri la intrebarile trimise lui acum mai mult de 6 luni. Dar asta e o alta discutie.
Plata pentru munca depusa (de foarte multe ori istovitoare) ar fi fost un site echilibrat, cu colaboratori seriosi si constanti la toate compartimentele (baschet masculin, feminin, juniori, european, NBA, NCAA, metodolagie, arbitraj). Din pacate nu este asa, gasesc din ce in ce mai greu oameni dispusi sa scrie la site, sa isi sacrifice timpul liber, sa viseze baschet sau macar sa invete. Fiecare are o viata si nu isi poate mistui viata in fata unui computer la nesfarsit. Inteleg asta si nu e vina nimanui, vorbeam doar de recompense potentiale.
In ultimul timp, visez ca, daca am fi trait intr-o alta lume, cei cativa care scriu baschet romanesc zilele astea, ar fi avut forta morala sa se adune la un loc si sa lase mandria personala. Cum ar fi fost un site care sa uneasca, de exemplu, numaibaschet.ro cu slamdunk.ro, HalfCourt.info ? Cum ar arata un ziar/site/revista de baschet in care sa semneze la un loc oameni de baschet ca Emil Hossu-Longin, Laurentiu Mandu, Adrian Popa, Adrian Micinic, Tiberiu Rist, Davidescu, Diaconescu, Liviu Calin, Tenter, Corui, Ghita Muresan si toate numele serioase din baschetul romanesc pe care am uitat sa le pomenesc aici. Cat de credibil ar fi aratat o asemenea publicatie ? Indiferent de numele ei.
Din pacate, micile vanitati, precum si lipsa banilor, fac ca acest proiect sa aiba loc doar in vis.

- Asa cum toti oamenii globului traiesc aceasta criza economica, sociala, eu am speranta ca bebelusul tau HalfCourt va trece acest impact si va trai mai departe sa bucure inimile iubitorilor de baschet vorbitori de limba romana si as vrea ca raspunsul tau sa fie o rugaciune care va ajuta sa depasesti acest impas.
- Daca doar o rugaciune ar rezolva problema, as face matanii 12×24, iertata-mi fie gluma. Insa impasul in care se gaseste HalfCourt este datorat mai putin recesiei economice si mai mult penuriei de colaboratori. Devine simptomatic faptul ca ma gandesc saptamanal sa “inchid pravalia” sau macar sa restrang activitatea HalfCourt la singurele rubrici sigure: Pagina Davidescu si Coltul Arbitrului, pagina domnului doctor Aldea. Pe de alta parte, lasand “franzelele” la o parte, mi-e din ce in ce mai greu sa tin situl cu un numar infim de colaboratori. Insa de fiecare data apare cineva care imi spune “as vrea sa ajut, ce pot sa fac ?” si ma inmoi din nou.

- In momente dificile ne adresam prietenilor si apropiatilor de aceasi pasiune sa spunem cateva cuvinte de incurajare si speranta. Eu sunt in luna Martie in Bucuresti. Vreau sa invit colaboratorii si simpatizantii HalfCourt la un mic si o bere si sa inchinam un pahar in cinstea ta si a sitului HalfCourt. Daniele, ce sa le spun ?
- Spuneti-le ca le multumesc pentru ce fac pentru baschetul romanesc.

- As vrea prin gura mea sa-ti multumesc tie si tuturor colaboratorilor care se straduiesc si dau din timpul lor si se straduiesc ca situl sa fie interesant. Spune-mi cum ai reusit sa strangi in jurul acestei flacari care lumineaza baschetul cam innourat al Romaniei ? In afara de milioanele de dolari pe care le platesti colaboratorilor.
- Nimeni de la HalfCourt nu a fost niciodata platit, nu cred ca e vreun secret. Am pierdut relativ putini (dar buni) potentiali colaboratori care nu ni s-au alaturat din cauza banilor. Cei care ni s-au alaturat au fost, cu o exceptie nesemnificativa, oameni de foarte buna calitate, castigand personal nenumarati prieteni.
Ca sa raspund mai simplu, am avut noroc.

- Obisnuiam sa string familiile antrenorilor si jucatorilor (sotii si copii) si sa ii intreb cum se descurca cu cineva care 80% din gindire si prezenta este in baschet ? Tu cum le imparti, care vii seara de la serviciu, esti tata si sot si nebun dupa baschet.
Cine spune ca le face pe toate bine este ori inconstient, ori mincinos. Fac compromisuri la tot pasul. Incerc sa le impac pe toate, reusesc cat reusesc. Nu sunt perfect.

- Imi permit sa permit aceeasi intrebare doamnei Ursache. Avand constiinta ferma ca si ceilalti care traiesc aceste momente vor invata ceva din raspunsul doamnei Ursache.
- Mihaela, Ursoaica cum ii spuneti dumneavoastra, m-a ajutat la inceput, cand aveam o rubrica de istoric al fiecarui oras in care se jucau meciuri din NBA. Dupa care a renuntat, era nevoie de cineva sa aiba grija si de casa.

- Pentru noi cei care nu traim in Romania, posturile tv romanesti transmit o emisiunea care se numeste “Romani care reusesc in strainatate”. Am vazut acolo o domnita care se invirtea intr-o casa cu multe camere si care cistigase citeva milioane de dolari si ca are relatii cu elita orasului respectiv. Altul era agent pe la bursa si facuse o lecuta de parale. Eu am alti eroi. Pentru mine, un romanul de onoare a fost profesorul Livescu, care cu pretul vietii si-a aparat studentii, sau marele muzician Gheorghe Zamfir, care ne-a incintat si ne-a unit in timpul comunismului prin cantecele sale. Si sigur, presedintele clubului Washington Wizards, Ernie Grunfeld. Care sint eroii tai, Daniele ?
- Nu prea am eroi. Am multi oameni pe care ii respect si cam atat. Traiesc intr-o lume dinamica, in care exista multi oameni demni de respect. Americanilor nu le e jena sa isi laude oamenii deosebiti, nu sunt asa de modesti ca europenii. Notiunea de oameni deosebiti este discutabila, insa ideea ramane. Am, de exemplu, un respect deosebit pentru Warren Buffet, unul dintre cei mai bogati oameni din lume. Nu pentru faptul ca a facut bani, asta este o meserie in sine. Il respect pentru cat de modest a ramas, desi a reusit atat de mult. Pentru ca este uman, ca intelege sa dea inapoi pentru scopuri caritabile mare parte din banii pe care i-a facut si pentru ca a reusit sa-si creasca niste copii normali, nu geniali, carora nu le lasa mostenire mai mult decat sa aiba o viata normala. Restul de bani se duce in scopuri caritabile, dirijate de fundatia Buffet-Gates.
In domeniul baschetului, am un respect deosebit pentru Magic Johnson. Este invitat ca analist la meciuri importante de baschet, pe TNT sau pe ESPN. Extrem de competent si un om de mare bun simt. Si el a stiut sa ramana acelasi, in ciuda banilor facuti. In plus, invinge zi de zi SIDA, fiind un exemplu pentru milioane si milioane.

- Poate din putinii oameni care sint colaboratori ai sitului, am trecut impreuna unul dintre marile examene ale vietii: sa invingi lupta cu cancerul. Daniele, eu am stiut sa te acompaniez in acest mare examen al tau, cind fiind intr-un tratament crunt, ai continuat sa muncesti si n-ai parasit datoria sufleteasca pentru baschet. Ai invins cancerul, ai ramas cert si devotat sitului. Esti un adevarat flacau roman.
Spune-ne doua cuvinte despre acest mare examen al vietii tale. Ironicii poate vor zimbi, dar eu ma adresez tuturor celor care au de trecut momente grele in viata sa invete din pilda ta si sa stie ca onoarea si cinstea inving orice.

- Dumnezeu te intareste. Am fost norocos, boala fiind depistata intr-o faza incipienta, am fost in the right place si am avut familia de partea mea. Si mi-a fost mai usor. Am ales sa nu stau acasa si sa-mi plang singur pe umar, ci sa ma duc la serviciu in fiecare zi si sa lucrez. Nu am reusit sa lucrez la site in fiecare zi, fiind insa suplinit cu brio de Adrian Popa si Costin Marinescu, carora n-o sa am vreodata suficiente vorbe sa le multumesc. De asemeni, a fost un moment de rascruce, cand imi cazuse tot parul, in care am primit un mesaj de la un prieten bun, pe nume Lonciu Davidescu, care se rasese in cap in semn de solidaritate cu boala mea.
Si in general, in timpul tratamentului, am intalnit o sumedenie de oameni de o calitate deosebita. Nu doar personal medical, ci voluntari care roiesc in spitale, incercand sa-ti faca viata mai usoara. Suna aiurea, insa poate uneori merita sa fii bolnav ca sa traiesti niste momente care iti imbogatesc viata.

- Stiu ca treci pintr-o perioada grea. Ce trebuie sa facem noi colaboratorii ca sa punem umarul mai consistent sa trecem aceasta criza?
- Nu stiu daca trebuie facut ceva special. Situl HalfCourt este dispus sa publice fiecare material serios care vorbeste de baschet, indiferent de cine il semneaza.

- Sa dea Dumnezeu ca peste ani de zile sa pot sa ma gindesc la munca de furnica pe care o faci tu sa pot sa ma gindesc la tine nu ca erou, ci ca om de treaba. Iti multumesc pentru vizita pe care o fac familiei tale si sa-ti ajute Dumnezeu sa ramii tu, muzician indragostit de baschet.
- Va multumesc.

Banca disputei

Republicăm în această săptămână un articol apărut inițial pe HalfCourt.info, articol care abordează problema băncii de rezerve, rolului fiecărui jucător în echipă și principiile care trebuie respectate în formarea lotului unei echipe.

Domnule Davidescu,

Am observat ca majoritatea echipelor de baschet joaca cu 8-10 jucatori. Unele insa joaca doar cu 7-8, dar altele joaca cu aproape tot lotul.
Mike d’Antoni, fostul antrenor al echipei Phoenix Suns, cu care trebuie sa va fi intalnit in cariera dumneavoastra, avea multe meciuri in care joaca cu doar 7 jucatori.
Dumneavoastra cu cati jucatori recomandati sa se joace ?

Mihai Galateanu

Stimate domnule Galateanu, sunt spectatori care gasesc satisfactie si sunt incantati de fazele spectaculoase si de victoria echipei favorite. In cazul in care echipa favorita pierde, se comporta mai linistit sau mai scandalos la adresa antrenorului, a unor jucatori si in special impotriva arbitrilor care intotdeauna sunt principalii vinovati. Aceasta este situatia majoritatii spectatorilor.
Dar exista si o alta categorie de amatori de basket care cauta sa invete, sa inteleaga ce se petrece cu adevarat pe teren si in capul antrenorului. Ce l-a facut sa ia anumite hotarari, ce se intampla in inima jucatorilor, care este complexul pe BANCA…..disputei si a sperantelor si cum se simte jucatorul care nu a jucat macar un minut.

Profesorul Davidescu, un leu in cusca pe banca echipei Macabi Tel Aviv.

Intrebarea ta te aduce in randul amatorilor de basket care doresc sa inteleaga mai profund ce se petrece pe teren, la antrenamente, in formarea echipei, in procesul de pregatire si a hotararilor strategice, tehnice si tactice si cum s-a ajuns la rotatia jucatorilor.

Domnule Mihai, interesandu-te de aceste probleme, iti vei imbogati orizontul, vei aprofunda baschetul, care este o imbinare intre arta si stiinta. Satisfactia si bucuria intelectuala ca spectator si iubitor al baschetului vor fi mai ample.

Cand scriu aceste randuri, imi aduc aminte cand eram copil la noi in casa din bariera Vergului. Duminica dimineata ascultam muzica clasica la gramofonul cu manivela. Mai tarziu am ajuns sa fiu spectator devotat al festivalului Enescu. Dar aceasta dragoste si intelegere a muzicii clasice a inceput acolo in bariera Vergului. Si tot acolo am inceput fantastica aventura cu baschetul.

Intr-o calatorie cu autobuzul de la New York la Washington, s-a asezat langa mine un domn cu parul carunt, imbracat intr-un costum sobru. In timpul calatoriei am inceput sa discutam din una in alta. M-am prezentat si am spus ca sunt antrenor de baschet; s-a prezentat si el, era judecator. Cum a auzit ca sunt din lumea baschetului, a spus ca a invatat la un colegiu cu traditie in baschet. In facultate nu a invatat numai dreptul, ci si dragostea de baschet. Aceasta l-a obligat sa-si aprofundeze cunostintele in baschet, pentru a se putea numara printre adevaratii fani ai baschetului. In urma conversatiei – foarte placuta pentru amandoi – mi-am dat seama ca partenerul meu poseda un bagaj amplu de cunostinte si o filozofie bogata in concluzii legate de baschetul american si influenta universala. Am invatat din aceasta discutie care este specificul si importanta baschetului in colegii si in NBA. Acesta este nivelul si profilul spectatorilor din colegii, care este inima si sufletul baschetului american. Timpul a trecut asa de repede ca nici nu mi-am dat seama cand am ajuns la Wasington. Ne-am despartit ca prieteni, iubitori ai baschetului din New York sau din Bucuresti.

Ma intrebi daca l-am cunoscut pe Coach d’Antoni. Mike a fost un personaj important in baschetul european in acele timpuri. Am avut onoarea de a ma intalni cu el pe timpul cand lucram la Macabi Tel Aviv, iar el era jucator si mai apoi antrenor in Italia. D’Antoni a avut o evolutie deosebita ca antrenor si in NBA, incepand ca antrenor secund si cu timpul ajungand antrenor principal, lucru mai rar. Filozofia lui este originala, in special in formarea lotului de jucatori si in domeniul strategiei si a tacticii de echipa, lucru care il deosebeste de antrenorii din NBA. Se spune ca este influentat de nuante europene in relatiile cu jucatorii.

Referitor la numarul de jucatori de care se foloseste intr-o echipa:

Din Tabela Comparativa de mai sus, care analizeaza 3 jocuri ale echipei Phoenix, se pot vedea unele indicatii.
Cand jocul este strans, scor 94-87, se folosesc 8 jucatori; .
Atunci cand meciul este mai usor, scor 132-111, d’Antoni foloseste 12 jucatori, dand sanse si altor jucatori sa joace si consolidand unitatea lotului de jucatori; .
In cazul unui meci pierdut, scor 113-126, Mike d’Antoni transmite jucatorilor de baza responsabilitatea si prin conceptia lui nu inceteaza lupta. Jucatorii de baza fiind pe prima linie, el foloseste 9 jucatori.

In formarea lotului si participarea jucatorilor in jocuri stau o serii de principii:

  • AFINITATEA

O serie de sociologi considera ca insusire universala dorinta de a trai in preajma celor cu care te intelegi si cu care te simti in mediul tau. Adica cu cei cu care ai afinitati. Aceasta sta la baza gasirii de jucatori care se simt si cu ochii inchisi si stiu unde sa paseze partenerului specific si sa-l puna in situatie de aruncare. Sau sa apari in pozitie avantajoasa tocmai atunci cand partenerul tau este in dificultate de a pasa. Atunci cand intri fara minge sa primesti mingea in pozitie ideala sau atunci cand patrunzi cu mingea partenerul tau sa-ti elibereze calea.
Cat de neplacut este sa patrunzi si sa nu primesti mingea sau in aparitia centrului sa nu primeasca mingea in pozitia cand a “scapat” de aparator. In aceste situatii iti pierzi increderea in coechipieri, creand o atmosfera de frustrare.
Primind pasa la locul dorit ai satisfactia unei colaborari productive creind in echipa o atmosfera productiva. Este semnificativ gestul de recunostinta prin ridicarea mainii in semn de multumire atunci cand primesti o pasa (assist) care te aduce la marcarea cosului. Este semnificativa reactia pe care o au in special centrii dominanti atunci cand primesc o pasa nepotrivita de la un jucator care nu este obisnuit sa joace si acelasi pas de la jucatorul cu care este obisnuit sa joace. Ca sa realizezi afinitatea in echipa, este de inteles ca nu este posibil ca in formarea cuplurilor de afinitate sa activeze mai multi jucatori care fiecare este de alt tip. Dupa acumularea necesara afinitatii in pasarea mingii sau in schimbul de oameni in aparare si in ajutorul necesar in blocarea centrului.
Afinitatea poate fi eficace intre cupluri de 2-3 jucatori. Orice modificare cere timp si succesul nu este asigurat. Sigur ca se poate juca si fara afinitati intre jucatori, dar echipa va fi mai saraca, mai putin eficace. Se spune ca o echipa care se bucura de afinitate este cu 20% mai buna si incasarile sale cresc simtitor.

  • AL SASELEA JUCATOR

Pentru un spectator normal, primii 5 jucatori sunt cei care atrag atentia cel mai mult.
Pentru un antrenor, de foarte multe ori, al saselea jucator este atu-ul principal pentru a schimba desfasurarea jocului. El intra de pe banca dupa ce a discutat cu antrenorul si intelege ce e de facut ca sa amelioreze jocul. De cele mai multe ori el intra in situatii dificile. Acesti jucatori stiu sa se ridice de pe banca si sa aduca schimbarea necesara. Ei sunt foarte importanti pentru antrenori, avand intelepciunea sa traduca practic indrumarea antrenorului in desfasurarea jocului, prin personalitatea si calitatile sale. El trebuie sa dovedeasca un inalt nivel profesional in descifrarea problemelor si in aducerea de solutii, insufletind, dand incredere si motivatie intregii echipe. Eu am avut un astfel de jucator pe care l-am pretuit si l-am iubit foarte mult. Pentru a nu fi ispitit de agenti si de alte echipe, unde poate ar fi fost titular, l-am platit la fel ca pe cel mai scump jucator din echipa. Acest al saselea jucator poate fi din orice pozitie de pe teren.

  • CONSTIINCIOZITATE si RESPONSABILITATI

Antrenorul trebuie sa faca in asa fel incat cei 8 jucatori sa fie constienti de rolul lor in echipa. Ei sunt focarul responsabilitatii, a comportarii din punct de vedere al performantei, al atitudinii, relatiilor dintre jucatori si a imaginii echipei, constienti ca sunt in prima linie. Ei dau exemplu celorlalti jucatori, transmitandu-le si partea lor de responsabilitate.

  • IERARHIE SI ROTATIE

Din punct de vedere profesional, jucatorii trebuie sa inteleaga si sa se incadreze in rotatia si locul lor in echipa, indeplinind sarcinile si satisfacand doleantele echipei si ale antrenorului.

  • CONFIRMAREA SI POARTA DESCHISA

Cei 8 jucatori nu au primit locul in echipa pe viata; ei trebuie sa justifice tot timpul prin eficacitate si forma sportiva locul in echipa. Ceilalti jucatori trebuie sa simta tot timpul ca poarta le este deschisa sa progreseze la mai multe minute de joc si ca au sansa sa ajunga in primii 5. Acest sistem este foarte sanatos, creind o atmosfera de intrecere deschisa competitionala si duce la ridicarea eficacitatii fiecarui jucator, cresterea valorii echipei si dinamica umana.

  • CRESTEREA TALENTELOR si INLOCUIREA ACCIDENTATILOR

Un alt obiectiv in rotatia jucatorilor este atentia care trebuie acordata tinerilor talentati, pentru care trebuiesc create conditii ca sa intre in rotatie, chiar daca nu justifica inca minutele acordate. Scopul este de a dezvolta talente merituoase. Alt subiect important este gasirea jucatorului care inlocuiasca pe titularul accidentat.

  • ADANCIREA BANCII

Sunt jocuri in care jucatorii au probleme cu faulturile sau jocul este joc foarte dur si intens si este nevoie de mai multe forte. Ca antrenor trebuie sa stii sa imparti efortul si sa folosesti mai multi jucatori decat de obicei, echilibrand scorul cu oboseala. Aceste principii sunt in special pentru echipele profesioniste.
Alta este filozofia lotului de jucatori si rotatia pentru echipele de copii si de juniori sau la echipele de amuzament.

Nu pot sa inchei aceaste lucrare fara sa-mi amintesc de intalnirea care am avut-o acum multi ani pe terasa restaurantului Universitatii, unde mi-am cheltuit o parte semnificativa din venituri. Stateam la masa cu cativa prieteni si beam o halba de bere cu guler de la gheata. Un domn se apropie si cere permisiunea de a lua loc. Dupa ce se aseaza, mi se adreseaza si imi spune ca a jucat baschet la Cetatea Bucur si eu i-am fost antrenor acum un car de ani.
Mi-a marturisit ca nu ma va ierta niciodata ca nu i-am dat minute sa joace. Mi-a povestit ca de cate ori ma ridicam de pe banca si spuneam unui jucator sa intre, lui ii sarea inima ca poate va intra, dar privirea mea nu s-a oprit niciodata asupra lui. Dupa meci, jucatorii se duceau la vestiar bucurosi sau tristi, insa el nu se simtea parte din echipa, nu facea dus dupa meciuri fiindca nu transpirase. Doar cateodata intra in vestiar cu ceilalti jucatori de rusine. Cu mahnire m-a intrebat de ce nu am discutat cu el, de ce nu i-am spus cine este el, ce trebuie sa faca pentru a juca, de ce nu l-am ascultat niciodata. Ca nu m-am gandit macar un minut la sufletul lui, la drama pe care a trait-o el atunci. M-a intrebat la sfarsit: “De ce nu ati vorbit cu mine ?” Asta dupa multi, multi ani.


Omul care i-a dat raspunsul si lamurirea a fost Luminita, prietena de atunci si iubita lui sotie de acum, care venea cu el la antrenamente si la jocuri. “De cate ori am vrut sa ma las, ea imi spunea ca fac parte din echipa, sa ma antrenez si sa joc la antrenamente pentru ca sunt stimat si apreciat de ceilalti jucatori. Ca eu contribui in viata echipei prin comportatrea mea. Si ca acesta este rolul meu in echipa”.

Cata inteligenta in cunoasterea vietii …

Ovidiu Stochici a câștigat servieta profesorului Davidescu

Provocarea lansată a Profesorul Davidescu în urmă cu o săptămână a primit doar un singur răspuns.

Ovidiu Stochici, tânărul antrenor din Iași, a indicat o parte dintre antrenorii prezenți în fotografii alături de Profesor și s-a ales cu premiul pus în joc: servieta de antrenor a lui Lonciu Davidescu.

Premiul va fi adus în țară chiar de către profesor și va ajunge pe parcursul acestei luni la câștigătorul nostru!

Felicitră, Ovidiu, și mult succes în activitate!